1989 ±. Comunicarea subversivă și comunicarea directă.
Dialogul – comunicare virtuală
Expeditor – Cititorul de presă
De când mă ştiu, am căutat posibilităţi de contracomunicare. De ce? Pentru că,
peste tot pe unde mi-a fost dat să trec, mi se comunica. Suficient de
impersonal (: elevii noştri, studenţii noştri, angajaţii noştri. Poporul
român…) – și nu de puţine ori, indirect: semnam convocatoare, luam la
cunoştinţă etc. Deci, de multe ori la persoana a 3-a și nu de puţine ori
oficial! Puţini au recunoscut şi nici astăzi nu sunt mulţi care să recunoască
receptorii altfel decât persoanele a 3-a, ceea ce, fireşte, nu presupune nici
replică nici dialog. Deci – fără opinie! Şi cum spuneam, m-am hotărât să
contracomunic; fără să vreau, m-am situat în afara “legii” pe de o parte a
acelora care necontenit comunicau iar pe de altă parte, şi a acelora care
acceptau comunicarea ca unidirecţionată – adică totdeauna înspre ei. Apoi am
devenit cea mai consecventă nonconformistă, ulterior răzvrătită – proporţional
cu îngrădirile la care am fost supusă. Am început să scriu: mai întâi
subversiv, apoi pe faţă; mai scriu încă… Nu m-am eliberat? Nu – dar mă manifest
în continuare... Liber!
“Toţi par să ştie cum s-au petrecut întâmplările din decembrie ’89. Nimeni
n-are nici o îndoială atunci când afirmă cu tărie varianta sa de scenariu…
Resemnat, mai încerci la rândul tău să pui cap la cap tot ce-ai aflat din
ziare, de la radio, de la televizor, din diverse situaţii, din cărţi, încercând
o altă explicaţie a faptelor. Dar te laşi păgubaş când îţi apare în minte
imaginea unui bătrân păpuşar trăgând sforile...” (George Arion)
Te laşi păgubaş când îţi apare în minte imaginea... – și cât de păgubit te
regăseşti după fiecare exerciţiu! Una, două, trei sau mai multe – ủmbrele se
succed, se depăşesc, se întrec în a ne mânui. Sigur, nu suntem contemporani
doar cu umbrele. Unu, doi, trei sau mai mulţi – dar unde sunt bătrânii sforari?
Se joacă cu copiii noştri: îi răsfaţă; le pregătesc masa şi temele
suplimentare...
Nouă ni se comunică în
continuare impersonal și indirect, la persoana a 3-a şi în continuare – noi nu
avem cu cine comunica. Deopotrivă în discursurile oficiale şi în mass-media ne
regăsim (dacă ne regăsim!) în sintagmele „poporul român” (el, altul) respectiv
„cititorii noştri” (ei, care?). Dar cei care cuvântă, cine sunt?
Din păcate poporul român îşi
acceptă literalmente neutralitatea pe care presa (de când şi-a însuşit puterea
a 4-a) i-a indus-o prin (ne)apelarea, (ne)accesarea acestuia decât paralel.
Nici unii nici alții nu sunt „poporul român”. Să fim noi? Doar noi? Și-apoi,
cum pot comunica (căci asta pretind fiecare că fac!) cu cineva, adică cu noi,
despre care sau pentru care... vorbesc?! Cum pot comunica cu cineva pe care
doar îl evocă – de exemplu? Iată culmea retoricii: emiţător (furnizor) multiplu
pentru receptor nul (anulat), prin neutralizare.
Unii vorbesc, alţii scriu, iar noi citim ce scriu aceştia despre ce spun
ceilalţi, pentru popor. Deci, cine este poporul?
Puterea a 5-a este ocupată?
Haideţi să comunicăm. Virtual.
Să exersăm corespondenţa – cea mai bună metodă să ne (re)activăm, cea mai bună
metodă să ne (re)găsim...
cu prietenie, Angela MICLEA
(articol publicat în
septembrie, 2003)
***
Azi, în 2009, cel mai bine – ne
reprezintă analiștii. Şi (ne) manipulează: ei (răs)tălmăcesc la mese rotunde
ipotezele aflate în lucru la nivel înalt și exploatează toate posibilele
conotații (de conjunctură, polisemantice: lingvistice, psihologice,
sociologice, semiotice, cibernetice) și induc prin tatonare, repetiție, recul
și amenințare – panică, transă și delir, în masa de manevră spectatoare.
Interlocutorii
lor – când există – sigur sunt „invitați… la ordin” pentru justificări aberante
ale diverselor crize iscate instantaneu sau deliberat, justificate însă pueril
și subiectiv, caraghios și ridicol; coride mai puține deocamdată dar
simultanele de șah sunt partide jucate de oameni angajați!
Picătura chinezescă vine prin
televizor, în fiecare zi – căci spectatorii repausați prin tranșeele
democrației, resemnați, dezarmați de principii și personalitate, sunt
alimentați/intoxicați rațional cu virușii spectrului politic pe rol + virușii
spectrului etnic – altă tulpină… așteptând, culmea (!), momentul și
ordine(le)!!!
De
sub control a scăpat doar gripa aviară, porcină, vacile nebune; caii au devenit
anemici apoi au dispărut – ca și piața autohtonă.
Infractorii
– prin psihologie rebeli sau frustrați – nerăbdători, pragmatici (=
oportuniști) își iau câmpii… ori îi bat, pe autostrăzi. Și nu dorm pe patul de
pușcă!
Dar noi
suntem protejați prin comunicare! Singura
condiție este să rămânem în fața… micilor ecrane! Tot acolo vom afla când trebuie sa părăsim habitatul:
prima permisie va fi-n curând: 22 noiembrie, a.c.
Ce
spectacol!!! Ce actori… Și noi – cei „recuperați”… în condiția umană! Nu va
dura 24 de ceasuri și vom fi la loc…
Am
ajuns să suspectez o superioritate, subestimare, subminare controlată a poporului
român – prin neapelare, și – de alt ordin! – nu mai puțin o conspirație între
putere și media: căci cum altfel – dacă „mass-media trebuie să protejeze
poporul de abuzurile puterii” prin informare, consultare și reprezentarea
opiniei – îl neutralizează și anihilează cu comunicări și analize proprii.
Doar
schimbând între ei sursele consacrate („pragmatice”) cu receptorii, furnizorii
de informație ar salva breasla, poporul și ar determina în consecință judecăți
cu valoare etică, morală și de principiu la cele trei etaje (puterile)
precursoare – căci le-ar arăta o Românie profund adevărată… Când ar vedea
România mea „evoluând” în plasmă – ar găsi-o „horror” dar i-ar inspira, pozitiv
– căci așa educi și copiii: prin ”lecții deschise” – ca să producă efect.
Etapa
(semi-revoluționară) în media dar ne-exploatată – modelul interactiv al
comunicării, anii '90 – au ratat-o toți pentru că au confiscat și unii și alții
poporul, gândind în locul lui: așa s-a născut prăpastia căci poporul se
recunoaște tot mai puțin în oglinda care i se pune-n față.
Deocamdată, azi, deduc că nu avem
obiective comune: suntem trei entități brute, distincte, incompatibile: Surse,
Furnizori, Receptori. Suma totală = Poporul Român.
Acum
stăm toți trei pe buza prăpastiei: astea-s și coordonatele României! Și mai stă
și cineva în spatele meu…
Deci:
îsi asumă cineva comunicarea – altfel decât „unul care
scrie – pentru altul care citește”?
Cine protejează consumatorul de media
de știrile expirate, de știrile false? De știrile care-l induc în eroare?
Și
oare care știri îl intoxică?
Vreți să revoluționați media? Gândiți-vă care ar fi informațiile dacă ar circula și invers, de jos în sus? Ca sa fie democratic!
***
Aprecierile formulate, tratamentul și
diagnoza cum și cauzele îmbolnăvirii mediei cotidiene azi, sunt văzute din
prisma consumatorului / cititorului de ziare, privitorului la televizor, și
destinate mai ales specialiștilor avizați și erudiți în jurnalism, acelora care
fac management fără marketing – căci consumatorul trebuie să aibă ceva
afinități empatice cu produsul cumpărat.
Azi
piața media îi oferă ambalajul, culoarea, stridența, viciile (și de procedură),
demența publicitată agresiv – vulgului... care tot mai mult se caută pe sine
între oglinzi paralele dar mincinoase!
Și-atunci
unde-i corespondentul… afectului său? La mica publicitate: la imobiliare, la
aniversări și decese – în primul rând. Acest client nu prezintă nativ, cum
se speculează, un apetit pentru incident ci pentru (co)incidenţă – şi-și caută
prin rezonanță, extensia spectrului său, corespondentul, oglinda, semenul și
clasa:
