Despre discriminarea pozitivă. Acum am inteles de ce
țiganii (vezi aici: Şocant: “Insula” românilor) trebuie
să fie rromi:
pt
că țigani devin cei osândiți de neamul lor
la sărăcie... Dar dacă gândesc și
mai profund – mă cutremur:
rădăcina lingvistică oare osândește și
ea? Sigur... – dar cine dorește asta
și,
cine dă satisfacție? Știți cumva...
din cauza cui putem deveni și...
interlopi??? Ingenioșii care au inventat
marca rrom ca alternativă
la
minoritatea de țigani
– spre marea derută, confuzie și... majoritate
creată
astfel – sunt fericiți acum când țara mea
este leagănul
țiganilor
iar cerșetorii rromi sunt... românii – înțelegeți?! Și chiar pot fi:
cetățeni
din toate cele 18+1 etnii care alcătuiesc poporul. Nu-i timpul
pierdut
să ne recupereze cineva. Dar oare câți vor „solidariza” căci,
opozanți
cum suntem, din singurul principiu – s-ar putea să aspirăm la...
discriminarea
pozitivă ori, dacă suntem mai „emancipați”,
să ne circumscriem direct în 3D!
*
Cei aciuați
prin partide pentru protecția anonimatului – nu au nume
proprii? Nuuuuu,
pentru că nici câinii comunitari n-au și te latră
dacă-i stânjenești;
totuși dacă mușcă degeaba, și des – ajung primii
pe lista hingherilor
dacă nu-i otrăvește altcineva între timp…! Identitate
și respect pot
căpăta pe lângă un stăpân onorabil și principial –
dacă-l
recunosc, și până! Dar nu va dura mult
și vor
căpăta cazier judiciar, că doar nu vor pleca toți
președinții
– îngenuncheați / constrânși / determinați
de haite
nedefinite. Mă îngrijorează peste măsură limitele între care pendulăm și ne mai
sulfa și vântul… „Autorii morali”
insinuanți
nu contenesc să inducă, să sugereze,
să
manipuleze dar, efectul poate fi invers: să dispară statul – ca
verb!
*
Mă gândesc
că Doamne-ferește să intervină totuși
un impozit pe textul brut, ori „net”, sau vreo 15-25% –
din motive
de economie – dar cenzurarea
pseudo-Nimilor
este absolut necesară căci s-a denaturat
însăși
rațiunea determinantă: acum după pseudo
se ascunde
chiar Nimeni – din păcate, nu Cineva, o entitate
cu
identitate, care crează un artificiu estetic eventual
pentru
numele său. Ar trebui să ne asumăm
ce comentăm
– și asta mai ales din perspectiva „prozeliților”
sau pro-zelosilor
deși asta-i manevra: alți-cineva profită
de
clevetitorii-detractori. Aceeași „rețea”.
***
Natura
statica cu subventie. Si disponibilizati – asistati.
Reforma
la km.0 – ok; la km. 153.014 km – ko!
„România pare să
meargă, nu știm dacă cu vocație sau cu program, dar oricum cu râvnă, din ratare
în ratare, aproape indiferent de conjunctura istorică pe care o traversează.
Poate cauza decisivă nu este însuși faptul ca ea (România) este locuită de
români. Dar chiar dacă concluzia va duce într-acolo, lucrurile nu vor fi la
capătul disperării, căci și românul poate fi reciclat.” (Din „Motivația la
pre-declarația de la Cluj” – de Al. Cistelecan, Ion Muresan, Al. Vlad.)
Nu comentez
factorii deteminanți ai acestor oameni de cultură, care s-au văzut constrânși a
contra-semna o declarație în „original” pentru a anula una în „ciornă”. Gusturile
sunt irefutabile. Cum și căile de purces către liman.
Să-ți iei câmpii
ori să-i bați? Putem lua în considerare doar disperarea, care în cazul celor
amintiți, nu este una atât de personală pe cât de colectivă este. Conștientizată
și asumată (chiar în nume propriu).
Din punct de
vedea al societății civile, reforma a eșuat in România. Originalul românesc,
atât de mult și de mulți revendicat, este cel mai bine reprezentat tocmai în
această eșuare. Un sector după altul – fie dispare, fie intră sub incidența
privatizării, care de cele mai multe ori se dovedește a fi (fost) neinspirată!
Clasa muncitoare
care se recunoaște „expolatată” conform principiului economiei capitaliste – a
fost prima care și-a însușit reforma și și-a asumat-o voluntar. În virtutea
reformei, s-au creat premisele oportunităților de afaceri. False. Doar crearea
derutei: virtual, tot cetățeanul disponibilizat la cerere sau lichidat, se
poate privatiza. Și un concept pe masură: nimeni nu trebuie să (mai) muncească.
Decât cu „mapa”. Ceea ce nu poate avea corespondent în realitate. S-a deformat
astfel concepția despre muncă. Angajarea la patron este percepută ca și un
compromis. Necesar pentru cei mai mulți. Și pentru că există un astfel de
precedent – disponibilizarea la cerere seamănă tot mai mult cu o sinucidere
remunerată. Reforma staționează pe sens unic (dacă a mers din gând în gând).
Este etic să-ți
pese. Cultura / Educatia poate fi cea mai bună politică – poate pentru ca nu
are partid. Ea se reprezinta pe sine. Și o face fiecare cum poate. De ce
vorbesc, în acest context, doar de reforma economică? Pentru că în cea
culturală s-a respectat același (de)mers economic: s-au operat lichidări și
disponibilizări acolo unde a fost ce și pe cine; unde nu a fost nimic – a ramas
cum a fost.
(1999)
***
Domnilor,
păi numiți-i odată pe cei care au dat avizele căci sunt descendenții,
extensiile sau tentaculele celor care au transformat randamentul / productivitatea
din minerit în subvenție de 8 la1 producție-marfă la un moment dat, sunt
aceiasi care au pus la dispoziție cercetările Statului român și documentațiile,
sunt și aceiași care mai supraviețuiesc din mijloacele fixe în insolvențî
perpetuă... Păi ce mai mare TRĂDARE DE ȚARĂ vreți? Ce mai mare și evident trădător
– căci a existat un cap care a (de)generat o caracatiță?! Sunt specialiști care
au ieșit din sistem dacă n-au subscris (!) când mineritul a luat-o razna – și
care și-au văzut ulterior planurile / cercetările (la vremea lor „secret de
stat”) „aplicate” de corporatist...
Suntem vânduți deja; abia acum simțiți – când aflați că echivalentul
aurului se poate măsura în uciderea oamenilor prin poluare? De aceea trebuia
să-și rezerve sterilul concentrație cât mai mare – să fim cât mai mulți
jertfiți! Strategie. Conspirație:
să rămânem cât mai puțini, căci suntem niște necunoscute x, y, z, t
într-un sistem de ecuații (economice, etnice, politice, demografice);
și figurăm în mai multe funcții – ca determinați de strategiile altora:
a, b, c – subiecți pasivi determinați de predicate „pragmatice” mondiale!
Cei neglijabili / nesemnificativi / necuprinși –
numai buni pentru constituirea Partidului Poporului. Dar ce-o sa facă
DanDiaconescuDirect... în eter – fără țară, fără români, fără..., fără..., fără...???
Eterul este inflamabil!
***
Majoritatea
electorală – cetățeni de categoria a II-a.
Garderoba
„englezului” mara-moroșan: second hand
MOTTO:
„Acum când masele fac baie în fiecare
săptămâna, prin ce mai poate fi recunoscut un gentleman?” (revista Vogue, 1892)
„Pantofarul ia
100 de mii de lei pentru două fle(a)curi.” (consilier)
„Dispar
meseriile de pălărier, tocilar, umbrelar, ceasornicar cum și spălătoriile,
curățătoriile etc.” (consilier)
„Doar un segment
de lux, circa 10% din populație este elegantă. Însă din gândire elementară +
nivel de trai scăzut rezultă insuficiența meșteșugului care, din acest motiv,
este pe cale de dispariție.” (președinte cooperație)
„Nivelului de
trai scăzut” i se poate substitui „second hand” căruia îi corespunde „gândirea
elementară” dedusă a fi 90% dacă ceilalți sunt evaluați la a fi „de lux”.
Problema, dincolo de toate cele, este mult prea gravă – de aceea stârnește
râsul. De anul trecut, de când datează citatele din deschidere, am mai involuat
putin: segmentul de 90 îmbracat din „import”, alimentat așijderea, nu se mai
recunoaște român. Și pe bună dreptate, căci mai nou, suferă și decorul
interior: un covor, o comodă, un colțar îmbracat în piele etc. Multi ardeleni
s-au saturat de România. Dar și mulți români, ceea ce este un paradox.
Noi între noi
stăm cam așa: capra vecinului a murit. Sigur voi muri și eu. După vecin… Ce vor
face însă cei 10% fără noi doi și multe alte asemenea perechi? Că „masele
subnutrite și needucate produc mai puțini democrați.” (G. Hofstade)
Pe scurt:
gândire elementară + nivel de trai scăzut = ineficient.
Concluzie:
Poporul Român este pe cale de export sau este pe cale de dispariție. Proba:
comportament corespunzator.
