Anul
caprei de lemn
chinezesc
induce echivalența
logică –
că și ciobani-s pe măsură
niște
vreascuri autohtone fără atitudine,
frânte
spontan și aleatoriu
de
mutările sau combinările politice:
„dacă și
numai dacă… – atunci…”
balauri
și vrăjitoare deopotrivă
se asmut
între ei, se năpustesc
asupra
personajelor altora și înșfacă
astăzi
de-a valma turme-ntregi
de
miorițe cu ciobani cu tot, toate
poienițele
și toate Scufițele; câțiva
Feți-Frumoși
plagiați, pretinse
Fețe-mpărătești
nomade și ceva
exemplare
de Albă-ca-Zăpada
verzi și
fals-inocente – ba aleargă
după
„Punguța cu doi bani” ba intră
-n
„Povestea porcului” anticipând
cirezile
de iobagi atât în stânga
cât și-n
dreapta podului-autostradă poleit
cu lei în
contractele spoliate
pe tot
cuprinsul patriei… acum
și-n
vecii-vecilor amin. Dacă haosul
a putut
fi desăvârșit, înseamnă că există
o armonie
între contrarii: bogăția
generează
sărăcie direct
proporțional
și cu limba
de lemn
moștenită și cramponată
de
prejudecăți cu valoare spirituală
demobilizatoare.
Iar ne troznește
Vântu în
prostie. „Introspecțiile”
lui
Voiculescu ne consacră. Proști. Ce popor
imun; ce
popor de lemn! (Altfel ne-ar durea…) Cazul
Prigoană
ne distrage atenția din nou
cu al
șaptelea divorț de aceeași persoană: „săracii”
avari
tabloizi – implorând compătimirea
noastră
prin complicitatea derutei… Și – da, rezonăm
cu
senzaționalul: parcă simțim
o
zvâcnire din străfunduri cum
ne străbate
seva, dar nu va dura
mult căci
balaurii potentați
și
terțele vrăjitoarele ne lipesc
pământului
din nou și din nou
cu mesaje
și retorică parvenite
prin
eter… Și se-mbrâncesc
în
televizoare să se convingă... că suntem de față!
(2015)
