de limbile de lemn. Dinamica turmei consacrată
întreține ritmul perpetuu; ciobanul –
berbecii și balada. (Uneori iese măgar în evidență; bou
dac-ar fi ar și împunge.) Pe de altă parte –
și turlele înțepenite își așteaptă periodic clopotarii
să se deșire pe mai multe voci – funcție
de esența lemnului și campania electorală. Între funii
atârnă serii încrucișate de maimuțe
onomatopeice emancipate închipuind concilierea fermei
animalelor cu oricare alt balaur
travestit: ele încă mai cred că pentru îngerul păzitor decăzut
urmează oricum 4 ani de limbăreală
smerită dinspre enoriașii fățarnici practicanți. Jar
mănâncă și foc iau… limbă de lemn după limbă
de lemn: moarte sigură – fără recursul la memorie! – și cotidianul
este evident și n-are contracandidați; are
dinamică, dușmani – ulterior victime sigure. Amatorii
joacă același teatru: imitație suburbană și maimuțăreală. Nimic
nou dincolo de afronturi… până la rug. Și desfătare
de-a valma… Și desfrâu – tot pe bani publici când va fi să fie.
(tot teatru absurd, doar Scaunele-s altele)
